Marea Barieră de Corali se află în suferință și ar putea dispărea curând

de: Ioana Bîrsan
16 04. 2017

Marea Barieră de Corali este cea mai mare structură vie din lume, iar cercetătorii susțin că aceasta va dispărea treptat și că nu există posibilitatea de regenerare.

Marea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recif de corali din lume, găzduind peste 3000 de corali ce se întind de-a lungul a 2.600 de kilometri și acoperă o suprafață de 344,400 de kilometri pătrați. Mai mult, ea este casa a 3.000 de varietăți de moluște, a peste 100 de specii de meduze, 1,625 de specii de pești și peste 30 de tipuri de balene și delfini. Pentru că aceste creaturi numesc reciful casa lor, odată ce structura lui se va prăbuși, multe dintre acestea vor pieri odată cu el, potrivit futurism.com.

Din păcate, lucrurile nu par să fie prea îmbucurătoare pentru corali care, din pricina temperaturilor crescute din mare, încep să elimine algele din țesutul lor (cu care trăiesc în simbioză) și care sunt esențiale pentru supraviețuirea speciei. Aceasta nu este pentru prima dată când Marea Barieră de Corali trece printr-o etapă de acest tip, dar ea este cea mai serioasă. Refacerea coralilor durează un deceniu, iar noile evenimente nu fac decât să oprească refacerea recifurilor care au fost afectate în 2016.

Conform noilor evaluări, 1,500 de kilometri din Marea Barieră de Corali este albită în prezent, iar aceste noi statistici vin la mai puțin de un an după ce 93% din recif a fost afectat sever.

Din păcate, în acest moment al evoluției încălzirii globale, temperaturile vor continua să crească, ceea ce înseamnă că situația va continua să se înrăutățească. Realitatea tristă este că generația actuală ar putea fi ultima care va mai putea explora măreția acestui recif.